Cum vad sase jurnalisti germani Romania turistica

Cand ne-am intalnit la check-in Carpatair, pe aeroportul din Munchen, eram sapte straini. Cinci barbati si doua femei: sase jurnalisti din Germania si directoarea biroului de turism romanesc din Munchen. Aveam putine lucruri in comun: scopul -o calatorie de presa de sapte zile, in Romania- si limba germana.

Mai aveam foamea de "story", iar unii, chiar o foame teribila de ...papanasi!

Up & fly

Am decolat la Muenchen si am aterizat pe Aeroportul International Timisoara. In avion, doua romance expulzate din Germania, pe motive stiute doar de ele si de autoritatile germane. Dupa prezentarea promotionala la sediul Carpatair si o baie de aer cald pe aeroportul timisorean, zburam mai departe, spre Bucuresti.

Un Bucuresti scump la parcarile de pe langa aeroport, cu cai de acces "santieriste". Macarale si moloz peste tot, se construieste, circulatia e inceata si, pe alocuri, sugrumata de afluenta de masini si ingustimea soselelor.

Facem un tur de Bucuresti, cu microbuzul, insotiti de directorul general al Neotours International, Mihai Pastiea si de originalul ghid Liviu Dinca, ce prefera litoralul bulgaresc celui romanesc.

E Ziua Presei, 3 mai. 1 Mai muncitoresc e inca prezent prin mii de steaguri tricolore, agatate de stalpi, de copaci, chiar si de Cotroceni. De mult n-am mai vazut atatea steaguri.

Frumos Bucurestiul, o adevarata metropola, in expansiune si cu un flair inconfundabil. Luam cina la un restaurant marginas: mici, carne de berbec saramurata, bere Ursus si muzica diversa, de la Valurile Dunarii, la Satra. Atmosfera se incalzeste, dar scurt, caci Lebada de langa Herastrau asteapta sa ne cazeze si maine e o zi plina.

Un Peles fara scame

A doua zi in zori, microbuzul ne duce spre Sinaia si castelul Peles. Il mai vizitasem, in copilarie, tot cu papuci de pasla. Era inainte sa-l inchida Ceausescu, care voia, in anii 80, sa il transforme in resedinta personala. Din fericire, presupusele carii din lemnul ornamental l-au speriat pe raposat.

La Peles se ofera spre vizitare doar 16 incaperi, din cele 160 ale castelului. In fiecare camera sta o dama-de-paza, fotografiatul e interzis. Explicatiile de ghid sunt ample si precise, in limba germana. Alti turisti pot solicita ghidaj de specialitate, si in alte limbi.

Colegilor germani li se pare fenomenala tehnica avansata, adusa in castel acum 125 de ani, de
Hohenzollerni, pentru a asigura confort de locuit, cu incalzire centrala si aspirator. Ochii ne sunt mari, fastul decoratiunii interioare nu lasa loc de multe comentarii, la fata locului. Acestea vor urma, dupa turul de Pelisor, in timpul unui pranz de nota 10, la restaurantul castelan Economat.

Unde esti tu, Tepes doamne?

Mai departe, spre Bran. De cand cu best-seller-ul lui Bram Stoker, spectrul Dracula planeaza peste locuri. Retrocedat saptamana trecuta lui Dominic de Habsburg, nepotul Regelui Ferdinand si al Reginei Maria a Romaniei, castelul-muzeu Bran ramane, conform contractului de retrocedare, inca trei ani, deschis pentru vizitatori.

Pe unde va mai bantui apoi fantoma lui Tepes, ramane de vazut. In fapt, o fortareata la granitele Imperiului habsburgic si un loc de refugiu pentru artista regina Maria, la Bran nu e tras nimeni in teapa, in ciuda atmosferei aparte, oarecum misterioase. Marturisesc ca nu stiusem, ca Regina Maria a pictat trandafiri, alaturi de zvastici, intr-o fascinanta cromatica ros-negru. Am aflat-o si pe-asta.

La poalele castelului Bran, freamata de lume talciocul cu produse draconice, o piata de amintiri cu muscatura autohtona.

Dupa o cafea la restaurantul din colt, pornim din nou la drum, inspre vechea cetate de la Rasnov si lupii de la Zarnesti. La Vila Hermani e o poveste intreaga, a unei familii de nemti -el "repatriat-tarziu", ea nemtoaica get-beget- care, dupa douazeci de ani in Germania, s-a aciuit pe platou, acolo unde lupii ies la oi si Europa le supravegheaza pasii spre stana.

Katharina si Hermann Kurmes au participat la proiectul de observare a comportamentului lupilor, derulat intre 1993-2003, de catre Institutul de Biologie din Munchen. Acum, ei au in grija doi lupi imblanziti -alti cativa ratacind prin Parcul National Rasnov - si un gard electric, pe care cu greu l-au implementat in zona si in constiinta oierilor.

Familia Kurmes s-a stabilit definitiv in Romania si pensiunea lor agroturistica e un popas placut si interesant, pe platoul din Piatra Craiului.

Ulii pe biserica

Brasov. Tampa ca o coama cenusie de mistret, orologiul care bate in turnul Bisericii Negre.

Oare de ce fundatia privata, care administreaza renumitul obiectiv religios si turistic din Brasov, isi angajeaza ulii de paza, si nu porumbei ? Regulamente de vizitare exista peste tot in lume, pe ce ton se spune "fotografiatul interzis" poate fi vital, in a atrage sau indeparta turisti.

Ne cazam la Aro-Palace, fost si ramas hotel de multe stele, cu confort la standard international. Ideea spontana a catorva colegi, de a vizita Poiana Brasov, e pusa in aplicare de ghidul nostru de tur, directoarea BTR Muenchen, Adina Secara.

In paranteza fie spus, Adina e nemtoaica in organizare si romanca in felul in care promoveaza Romania pitoreasca; nici un moment n-au fost hiatus-uri in program sau doleante de nerezolvat.

Un click foto inevitabil, in drum spre Poiana, de pe platforma-belvedere, o parcare care ofera o panorama formidabila a imprejurimilor Brasovului. La Complexul Alpin ni se arata camere de hotel si facilitati: camera de conferinte, piscina, un restaurant grandios ornat, perne moi si narghilele in barul de noapte.

Dupa izul oarecum balcanic, nemtii ies la aer curat, insistand sa mearga pe jos la Hotelul Ana (fost Sportul).

Se innorase si era vant. Cu informatiile hoteliere in geanta, ne reintoarcem la Brasov si la cina cu trei feluri (la desert papanasi, comandati la unison) de la "Butoiul sasului". Din crama de vinuri a restaurantului, in loc de renumita Feteasca Neagra, cam scumpa, un vin al casei aromat, la carafa. Bine gustat, si acela, de nemti.

Articol complet HotNews.ro