Ne paste "depresia" poloneza

Polonia trece acum printr-o asemenea criza de adaptare, resimitita acut pe plan intern si, sa nu uitam, modelul polonez este la polul opus celui romanesc. Sau, cum spunea un inalt oficial european „Negocierile dintre Polonia si Comisia Europeana au fost atat de dure, de partea poloneza, incat aveam impresia ca Uniunea Europeana adera la Polonia si nu invers”. Cu toata aceasta pozitie constant proactiva, cu toata taria cu care isi declara interesele nationale in corul tarilor europene, Polonia este totusi lovita de o grava criza politica si economica, ce dreneaza tara de resurse si ii compromite sansele de afirmare pe plan european. O recunoaste guvernul de la Varsovia, o semnaleaza cu ingrijorare Comisia Europeana, care atentioneaza Polonia ca este momentul sa depaseasca disensiunile interne si sa isi ia in serios treaba de stat membru, prin reprezentantii sai pe langa institutiile europene.

Probabilitatea ca Romania sa urmeze acelasi traseu este maxima. Sunt intrunite toate  conditiile, mai multe chiar decat in cazul Poloniei: fratricid politic intern, lipsa de viziune in ceea ce priveste viitorul loc si rol al  tarii in Uniunea Europeana, indiferenta fata de problemele acute ale Uniunii Europene, neimplicare. Se adauga rutina relationala stabilita in anii negocierilor de aderare, purtate cu functionarii Comisiei Europene. Negocierile, acolo unde intr-adevar s-au purtat, au fost bilaterale, iar Comisia a fost privita ca un „guru” de catre guvernantii de la Bucuresti. S-a vazut acest lucru la fiecare vizita a unui comisar european, oricat de obscur i-ar fi fost numele pentru romani, tratat regeste, privit cu teama si invocat, generic, pentru orice masura nepopulara adoptata de guvern. „Asa ne cere UE” este inca la ordinea zilei ca argumentare a reformelor mai mult sau mai putin inspirate, ceea ce arata clar mentalitatea de subordonat a oficialilor de la Bucuresti fata de cei de la Bruxelles.

Asadar, pericolul neadaptarii Romaniei la statutul de membru activ si determinat al Uniunii Europene este real, iar costurile le vor suporta aceleasi milioane de romani care platesc astazi pretul aderarii. Lor nu li s-a spus niciodata ca un comisar european si membri cabinetului sau sunt platiti din banii contribuabililor si ca, cel putin formal, se afla in slujba intereselor comunitatii europene extinse. Nu li s-a spus nici ca vor avea reprezentanti in toate institutiile si la toate nivelele administratiei europene, oameni care chiar vor trebui sa munceasca pentru conationalii lor. La Bucuresti nu s-a discutat nici un moment ceea ce la Sofia deja se discuta de ceva vreme: necesitatea abordarii diferite a raportului de forte cu Uniunea Europeana, pentru ca degeaba are Romania un cuvant important de spus, daca habar nu are ce vrea si de ce.

Ioana Speteanu