Nicolae Idu: Uniunea Europeana nu s-a cladit pe... euro-mituri

De atunci lucrurile au mai evoluat, cetatenii statelor candidate fiind mai bine informati decat britanicii la acel moment. Cu toate acestea, multi romani inca mai cred ca aderarea va aduce cresterea somajului, a preturilor la utilitati si va interzice traditiile care tin de sistemul cultural national. Atentie, doar cei bine informati, care inteleg sensul acestui proces, cu gandire dinamica si mobili in raport cu forta lor de munca vor putea valorifica oportunitatile create, ceilalti, nu. 

Romania va  adera la o uniune de state independente,  participind  la procesul de integrare europeana asa cum o face de  vreo paisprezece ani, respectiv dupa semnarea Acordului European in 1992. Acesta este un proces continuu si ceea ce difera de la o etapa la alta este gradul de implicare in raport cu interesul national, capacitatile detinute si angajamentele asumate. Altfel, nicio tara nu este total integrata in UE, nici macar campionii acestui process, Franta si Germania care pana de curind au avut serioase probleme cu respectarea criteriilor de la Maastricht privind Uniunea Economica si Monetara, ca sa nu mai vorbim de Marea Britanie care nu este parte a zonei Euro si nici a spatiului Schengen. In locul unei integrari totale in UE putem vorbi de o aprofundare a participarii la acest proces in vederea atingerii unui obiectiv major care este convergenta completa cu media comunitara in urmatorii 15-20 de ani.

In aceeasi categorie de discutii sunt si cele referitoare la fondurile structurale.

Dupa ce negociatorii romani au reusit sa obtina finatari europene nerambursabile care se apropie de 4% din PIB, a aparut panica generata de "incapacitatea" de a absorbi aceste fonduri. Am atras atentia inca din 2003 ca Romania va fi in primii doi dupa aderare un contributor net la bugetul comunitar, asa cum s-a intimplat si cu noile state membre din ratiuni  mai degraba tehnice. Important este sa integram folosirea acestor fonduri intr-un model de dezvoltare care sa evite constructia de "catedrale in desert" ; evolutia statelor de coeziune (Grecia, Irlanda, Spania si Portugalia) din ultimii 15 ani este intr-adevar relevanta daca o analizam prin prisma sintagmei value for money.

O gandire post-aderare ar trebui sa faca saltul de la concentrarea aproape exclusiva pe problemele interne la o abordare duala, in care interesul national este realizat prin actiunile interne combinate inteligent cu cele din spatiul comunitar . Cu alte cuvinte, avem nevoie de o viziune romaneasca asupra viitorului Constitutiei europene, asupra reformei politicii bugetare comunitare, a politicii agricole comune, a politicii europene de vecinatate, a politicii comerciale comune, a politicii externe si de securitate comune, a politicii europene de securitate si aparare, etc. De la 1 ianuarie 2007 problemele UE vor sta si pe umerii nostri.