De ce cresterea economica rapida nu este suficienta

Evolutiile politice recente din Ungaria, Slovacia, Republica Ceha si Polonia au dus la intrebari in randurile observatorilor din intreaga lume. Cum se poate ca politica interna din aceste tari sa se impotmoleasca intr-un mod atat de alarmant dupa aderarea la UE? In locul unei consolidari a politicii democrate, perioada post-aderare a avut parte de guverne fragmentate, stagnante, coalitii formate din partide nepotrivite unele cu altele, cu filosofii incompatibile, iar in cazul Ungariei, o eruptie a tensiunilor politice in furie publica. Aceasta tendinta este greu de inteles pentru multi.

Merita sa ne amintim, insa, ca aceste economii fac parte din zona dinamica a Europei, cu rate de crestere economica anuala care au fost de multe ori mai mari decat cele din miezul UE (5-6% fata de 1-2%). Intelepciunea conventionala, amestecand politica si economia, spune ca oriunde cresterea economica este ridicata, stabilitatea sociala si politica solida au sanse mai mari de reusita. In cazul Europei Centrale, o concluzie logica ar fi ca, datorita cresterii economice semnificative din acest deceniu, o mare parte din populatie s-ar bucura de roade economice tangibile si, drept urmare, ar sprijini coalitiile aflate la putere.

Aderarea la UE era asteptata sa stabilizeze fundamentele acestor tinere democratii liberale. Si mai trebuie luat in considerare un alt factor. Spre deosebire de cetatenii din majoritatea tarilor EU-15 (Portugalia si Spania reprezinta exceptii), oamenii din tarile post-comuniste au trecut prin sistemul de comanda. S-ar astepta de la ei sa poata descoperi mai usor democratii falsi si populismul ieftin, fie el de dreapta sau de stanga. Viata democratica obisnuita ar parea ca este mai bine pazita in tarile care au trait atata timp fara ea.

De fapt, se duce o dezbatere continua in randurile economistilor despre aspectele fundamentale ale cresterii economice si despre relatia dintre democratie si prosperitate. Unele voci argumenteaza ca cea mai importanta este cresterea economica, chiar atunci cand duce la inegalitati substantiale intre partenerii sociali. O alta linie de gandire insa argumenteaza ca cresterea economica sustinuta nu ar trebui sa impiedice coeziunea sociala si ca trebuie sa fie insotita de producerea adecvata de bunuri publice. Bunele practici atat in sectorul public cat si in cel privat, precum si o lupta eficace impotriva coruptiei, sunt cheia.

Experienta Mitteleuropei post-comuniste sugereaza ca ratele de crestere ridicate, in sine, nu sunt suficiente pentru a asigura o viata sociala si politica sanatoasa. Se poate argumenta ca oriunde in Europa de Est unde numerosi cetateni au pierdut in cursa economica sau s-au gasit dintr-o data marginalizati (exclusi de la fructele cresterii economice) este probabil ca frustrarile lor sa fie captate de partide extremiste, iar partidele de centru pierd astfel teren politic.

In ceea ce priveste puterea stabilizatoare a calitatii de membru UE, aceasta a fost intr-un sens mai eficace atunci cand tarile implicate sperau sa adere la aceasta organizatie. Aceasta speranta a oferit politicienilor cu pozitii ideologice diferite posibilitatea sa reuneasca cetatenii sub drapelul "intoarcerii la Europa". Mai multi cetateni au privit aceasta "intoarcere" ca pe o initiere intr-o societate de gen Nirvana, cu avantaje economice imense. Acum oamenii au vazut ca nimic nu s-a schimbat in mod dramatic in bine dupa mai 2004. Din contra, au aparut noi probleme aduse de rigorile adaptarii la regulamentele UE.

Un semnal de alarma era inevitabil. A fost amplificat de reinvierea "patriotismului economic" in principalele state membre UE, o forta care pare sa contrazica chiar principiile pe care organizatia le-a impus atat de repede viitoarelor membre. Pentru a adera la UE, tarile din estul Europei au respectat cu exactitate matricea intelectuala si operationala a Uniunii -- spre exemplu, deschiderea totala a pietelor, inclusiv cele pentru servicii financiare si utilitati publice. In aceste sectoare est-europenii au fost de fapt mult mai liberali decat omologii lor din vest. Este usor de inteles frustrarea din unele cercuri politice din Europa Centrala, atunci cand "greii" UE nu fac ceea ce spun.

Nationalismul economic din Occident impulsioneaza nationalismul economic din Est. Alte probleme pun gaz pe foc -- spre exemplu teama Poloniei de Germania si Rusia, ambele colaborand in domeniul atat de delicat al procurarii energiei.

Amintirile trecutului nu reprezinta neaparat un antidot eficient al sentimentelor antiliberale. Oamenii se bucura de libertatile lor politice si de faptul ca pot sa isi exprime satisfactiile si frustrarile, dar este mult prea usor sa se uite cum erau lucrurile atunci cand aceste libertati nu existau si cum erau afectate vietile lor. Oamenii mai tineri care nu au experiente personale cu comunismul nu inteleg aceste lucruri. Punctele lor de referinta sunt diferite. Intr-un fel acest lucru nu este foarte diferit, multi occidentali nu stiu multe despre atrocitatile din al doilea razboi mondial, inclusiv despre Holocaust.

Democratia concreta si democratia din manuale sunt doua lucruri diferite. In practica, democratia inseamna functionarea, la bine si la rau, a cecurilor si balantelor. Starea concreta a democratiei depinde in mare parte de moralitatea si de simtul responsabilitatii al liderilor politici, care pot fi descurajante in anumite conditii. Din acest motiv unii vorbesc despre un deficit al democratiei in tarile membre UE si de lipsa de politicieni responsabili, sau de calitati reale de conducator de stat. Mai mult de doar cateva mituri si clisee dispar in "Noua Europa" iar psihologiile individuale si de grup reactioneaza intr-un fel sau altul.

Societatile est-europene sunt mult mai putin prospere decat partenerele lor din vestul Europei. In acelasi timp se confrunta cu provocari structurale similare: inaintarea in varsta, criza sistemului social, confuzia legata de identitate, si o crestere din ce in ce mai mare a presiunii imigratiei. Cresterea economica ridicata nu este un panaceu. Nu va preveni o reactie politica daca guvernele se dovedesc incapabile sa se ocupe de provocarile sociale care vin o data cu modernizarea, pe fundalul globalizarii. Nu exista solutii simple iar politicienii nationali vor fi testati in aceasta privinta in anii ce vor urma. Ceea ce vor face va influenta foarte mult politica interna si economiile tarilor lor.

Mai mult, ceea ce se intampla in Europa Centrala ar trebui sa sune alarma atunci cand este vorba despre Balcani. Tarile din SEE sunt de asemenea in tranzitie de la comunism, cu toate sperantele si dezamagirile pe care le presupune acest lucru. Problemele economice, inclusiv somajul, sunt substantiale. "Oboseala extinderii" si alte bariere au facut perspectiva aderarii la UE sa para indepartata pentru unele tari din regiune. Acestea se confrunta cu aceleasi presiuni care au intretinut instabilitatea in Europa Centrala, dar nu au aceeasi ancora care sa le mentina pe un curs stabil.

Daniel Daianu, pentru Southeast European Times